Sănătatea sexuală nu este explicată corect

Discuțiile privind educația pentru sănătatea sexuală în școli, controversate inclusiv pe plan mondial, au fost aduse în prim-plan și la noi. Începând din anii nouăzeci, apariția epidemiei HIV-SIDA le-a impus cadrelor didactice, dar și asistenților medicali, medicilor și psihologilor, să susțină cursuri în care, pe lângă informații despre această boală, le vorbeau elevilor despre sexualitate, contracepție și mijloace de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
     În învălmășeala metodologică și etic-deontologică de atunci, la care s-a adăugat și un entuziasm lipsit de spirit critic pentru tot ceea ce venea din Occident, lectorilor le era greu să țină cont de necesitatea adecvării discursurilor la vârsta elevilor. Astfel, nu rareori, ei explicau unor copii de clase primare detalii cel puțin nepotrivite, iar metodele demonstrative erau de asemenea jenante. Evident, totul spre deruta și tulburarea sufletească a bieților copii. Cu mici modificări de nuanțe și adăugiri, lucrurile au continuat așa până astăzi, când au început să ia atitudine câteva organizații nonguvernamentale care promovează valorile familiei creștine tradiționale, să semnaleze neregulile și să protesteze împotriva lor.

     În prezent, discuțiile despre sexualitate au luat amploare, fiind stimulate și de libertinajul promovat de foarte multe canale de televiziune. Acestea, sub pretextul divertismentului, au inclus în programe emisiuni la limita obscenității, atât din punct de vedere al imaginii, cât și al limbajului. De asemenea, schimbările aduse la nivelul structurii funcționale a familiei de fenomenul emigrației economice au periclitat serios educația copiilor și au adâncit lipsa de comunicare a părinților cu școala. Acest lucru a făcut ca mulți elevi să fie lipsiți de repere esențiale pentru dezvoltarea lor psiho-emoțională.
     Așadar, avem de-a face cu o ofensivă de natură preponderent ideologică a mai multor organizații care pledează pentru ceea ce ele numesc „educația sexuală“ (înlocuind formularea „educație pentru sănătatea sexuală“), încă de la grădiniță. În același timp, a apărut și reacția organizațiilor care susțin valorile tradiționale și necesitatea pledoariei pentru abstinență sexuală, în perioada școlii și până la căsătorie. Acest fapt ar trebui să nu lase indiferente instituțiile statului. Practic, dezbaterea a ajuns într-un punct în care Ministerul Educației și Cercetării Științifice ar trebui să ia urgent o decizie privind clarificarea conținuturilor capitolelor despre sexualitate din programa „Educație pentru sănătate“.
     Ceea ce reproșează organizațiile de părinți este faptul că, în noile manuale opționale de pe piață, educația despre acest subiect este „redusă la o activitate medicală de prevenție a îmbolnăvirii prin activitatea sexuală, fără nicio referire la valorile morale ale castității, autocontrolului, iubirii ca bază a actului sexual“. Organizațiile părintești adaugă faptul că „în paralel cu acest rol de cabinet de boli venerice care i se atribuie școlii, se duce o luptă acerbă pentru eliminarea din școli a religiei, care ar putea să contribuie mult mai bine la educarea în spiritul sănătății sexuale a tinerei generații“.
     Trecând în revistă, selectiv, numărul mare de cercetări pe acest subiect, trebuie să constatăm că deși există studii care arată că promovarea abstinenței în perioada școlii și până la căsătorie nu a redus, de exemplu, numărul sarcinilor nedorite la adolescente (1), ele sunt, pe de altă parte, contrazise de altele care susțin că acest tip de educație bazat pe ideea abstinenței ar putea să funcționeze foarte bine dacă i s-ar acorda timp și susținere la nivel național (2).
     Dincolo de această permanentă discuție în contradictoriu, există câteva consecințe negative ale începerii precoce a vieții sexuale, asupra cărora cercetătorii sunt de acord în unanimitate. Acestea sunt și motivele care, în afară de faptul că legitimizează îngrijorarea publică, impun o reacție la nivelul factorilor de decizie din domeniul educației. Astfel, sarcinile nedorite și avorturile la vârste mici, contractarea și răspândirea bolilor cu transmitere sexuală, creșterea activității sexuale și a numărului de parteneri sexuali, scăderea performanțelor școlare și limitarea aspirațiilor educaționale pentru viitor, asocierea fumatului, consumului de alcool și de droguri și a comportamentelor deviante sunt argumente puternice în pledoaria pentru abstinență.
     Totuși, disputa dintre cele două tabere nu este susținută, de multe ori. Ambele perspective au elemente care pot sta foarte bine împreună, iar o „conciliere“ ar fi binevenită. Astfel, s-ar impune poate combinarea celor două abordări, în așa fel încât, pe de o parte, să nu se pornească în educația pentru sănătatea sexuală de la prezumția că adolescenții și-au început viața sexuală (așa cum se întâmplă adesea la clasă). La aceste ore de curs, ar trebui să se vorbească obligatoriu despre abstinență ca atitudine morală, etică, religioasă, psihologic-emoțională și medicală. De asemenea, ar trebui să se discute despre problemele legate de începerea vieții sexuale care pot fi evitate. Trebuie să se pună accent pe prietenie, iubire, fidelitate, căsătorie – valori tradiționale care merită susținute în continuare, iar abia după aceea să fie menționate și riscurile la care se expun adolescenții care își încep viața sexuală.
     Dacă ideea abstinenței sexuale este nerealistă și nu ține cont de peisajul vremurilor noastre, sexualitatea nu trebuie redusă doar la aspectele biologice și medicale. Este nevoie de maturitate, profesionalism și bună-credință în această abordare, și mai ales de scoaterea temei sexualității din zona ideologică. Din păcate însă, modul agresiv în care unii autori de manuale alternative de „educație sexuală“ au inclus conținuturi (lecții) de natură să stârnească indignarea părinților arată că nu suntem foarte aproape de acest deziderat. Dimpotrivă, educația pe această temă a devenit un câmp al bătăliilor, unde se încearcă manipularea copiilor și adolescenților în direcția unor cauze de care ei sunt cel mai adesea străini. Statul, prin ministerele aparținând domeniilor educației și sănătății, are în acest caz datoria să reglementeze lucrurile, iar un control mai atent pe piața manualelor alternative – și nu numai pe această temă – ar fi binevenit și necesar.

(Articol publicat în Viaţa medicală, nr. 23, iunie 2016. Autor. Psiholog Vasile Baghiu) 


Bibliografie
1. Pamela K. et al. Abstinence-Only and Comprehensive Sex Education and the Initiation of Sexual Activity and Teen Pregnancy. Journal of Adolescent Health. 2008; 42:344–351 

2. John B. Jemmott et al. Efficacy of a Theory-Based Abstinence-Only Intervention Over 24 Months. A Randomized Controlled Trial With Young Adolescents. Archives of Pediatrics &Adolescent Medicine. 2010 febr; 164 (2)

Postări populare de pe acest blog

Riscurile pentru sănătate ale muncii didactice

Terapia narativă în nursing

Pentru o cultură a recunoaşterii