Psihologie clinică/ Terapie narativă
PSIHOLOGIE CLINICĂ
Art. 3.
Psihologia clinică studiază şi intervine asupra factorilor psihologici cu
relevanţă pentru stările de sănătate şi de boală. Se recunosc trei trepte
profesionale (niveluri) de specializare în psihologia clinică, accesibile doar
licenţiaţilor în psihologie:
(1)
Psiholog practicant în psihologie clinică:
• Sub supervizare sau
• Autonom;
(2) Psiholog specialist în psihologie clinică;
(3) Psiholog principal în psihologie clinică.
• Sub supervizare sau
• Autonom;
(2) Psiholog specialist în psihologie clinică;
(3) Psiholog principal în psihologie clinică.
Art. 4.
Fiecare treaptă profesională de specializare este definită printr-o serie de
competenţe generale şi specifice care se cer întrunite astfel încât un
profesionist să fie atestat la acel nivel. Întrunind aceste competenţe,
psihologul atestat în psihologia clinică poate să-şi desfăşoare la parametrii
performanţi activităţile în clinici şi spitale, cabinete individuale, asociate
şi societăţi civile profesionale pe bază de liberă practică, alte instituţii şi
organizaţii publice şi private, guvernamentale şi non-guvernamentale, care
necesită, pentru buna lor funcţionare, competenţele psihologului clinician.
Art. 5.
Psihologul atestat în psihologia clinică (numit generic şi psiholog clinician)
are următoarele competenţe generale:
1.
Cunoaştere a bazei teoretice şi a eticii profesionale în psihologia clinică;
2. (Psiho)Diagnostic şi evaluare clinică;
3. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică;
4. Cercetare;
5. Educaţie şi training (formare profesională).
2. (Psiho)Diagnostic şi evaluare clinică;
3. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică;
4. Cercetare;
5. Educaţie şi training (formare profesională).
Competenţele
stabilite mai sus pentru specializarea în psihologie clinică, se detaliază cu
competenţe specifice în funcţie de nivelul de specializare profesională a
psihologului atestat în psihologia clinică. Obţinerea competenţelor generale şi
specifice presupune obligatoriu licenţa în psihologie şi parcurgerea unui
pachet de cursuri universitare care să includă cunoştinţe din domeniile:
•
Psihologie generală şi Psihodiagnostic;
• Psihodiagnostic şi evaluare clinică;
• Psihologie clinică şi/sau medicală;
• Consiliere şi psihoterapie;
• Psihiatrie şi/sau Psihopatologie;
• Psihologia sănătăţii şi/sau Psihosomatică;
• Psihologia dezvoltării şi/sau Psihologia clinică a dezvoltării.
• Psihodiagnostic şi evaluare clinică;
• Psihologie clinică şi/sau medicală;
• Consiliere şi psihoterapie;
• Psihiatrie şi/sau Psihopatologie;
• Psihologia sănătăţii şi/sau Psihosomatică;
• Psihologia dezvoltării şi/sau Psihologia clinică a dezvoltării.
Unele din
aceste cursuri pot fi parcurse în cadrul programului de licenţă (şi/sau master,
doctorat) în psihologie, sau, în situaţia în care acestea nu au făcut parte din
curriculum universitar în psihologie, se pot completa ulterior prin studii
universitare specific focalizate pe aceste cursuri (ex. organizate în regim de
taxă la universităţile acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; MEdC).
Utilizarea
în contextul domeniului de specializare în psihologia clinică a probelor
psihologice şi interviurilor structurate şi semi-structurate trebuie să
îndeplinească criteriile psihometrice standard, aşa cum sunt ele stabilite de
către Comisia de Metodologie, cu excepţiile stabilite de Comisia Clinică a CPR.
Utilizarea probelor psihologice complexe (ex. proiective sau psihometrice) cere
dovedirea competenţei dobândite prin cursuri formative generale sau specifice,
organizate la nivel universitar (nivel licenţă, master, doctorat) sau prin
cursuri de formare continuă ale asociaţiilor profesionale acreditate în acest
sens de către Comisia Clinică a CPR.
Utilizarea
tehnicilor complexe de intervenţie psihologică cere dovedirea competenţei
dobândite prin cursuri formative specifice organizate la nivel universitar
(nivel licenţa, masterat, doctorat) sau prin cursuri de formare continuă ale
asociaţiilor profesionale acreditate în acest sens de către Comisia Clinică a
CPR.
Art. 6.
Asociaţiile profesionale de psihologie clinică, consiliere şi/sau psihoterapie,
acreditate profesional de către Comisia Clinică a CPR pot oferi programe de
pregătire profesională continuă în psihologia clinică, atât focalizate pe
proceduri ţintă (ex. formare continuă de scurtă durată în metodologii şi tehnici
de intervenţie complexe) cât şi cu caracter mai complex/general (ex. formare
continuă complementară în psihologia clinică necesare trecerii la treapta de
psiholog practicant autonom în psihologia clinică). Programele sunt creditate
cu un anumit număr de credite în funcţie de durata şi conţinutul acestora.
Aceste programe trebuie să fie focalizate pe aprofundarea competenţelor
generale şi specifice în psihologia clinică.
(COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA, COMISIA DE
PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE - PROCEDURI DE
ATESTARE, ACREDITARE ŞI CERTIFICARE)
TERAPIE NARATIVĂ
TERAPIE NARATIVĂ
Terapia narativă este
o abordare care situează oamenii în centru ca experți ai propriilor vieți. Această terapie vede problemele ca fiind separate de oameni și crede că aceștia au multe priceperi,competențe, credințe,
valori, modalități de a se angaja
și abilități care îi vor ajuta să reducă influența pe care problemele o au asupra vieților lor.
Fondată și dezvoltată în anii șaptezeci și optzeci de australianul Michael
White și neozeelandezul David Epston,
terapia narativă a devenit în timp unul dintre cele mai importante modele
terapeutice post-structuraliste. Mulți terapeuți s-au identificat cu abordările
ei, numindu-se „narativiști”. Mai
mult, după fondarea în 1983 a Centrului Dulwich, în Adelaide, în lume au apărut
alte centre și institute de terapie narativă,
iar formările în acest domeniu s-au extins.
Și în România au început să apară inițiative de sistematizare și aplicare a practicilor narative. La Iași, de exemplu, funcționează – în cadrul Asociației Psiterra (coordonată de conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici), sub tutela
Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza” – un adevărat centru de formare și specializare în terapia narativă și de dezvoltare a practicilor narative, cu
implicarea diferiților
profesioniști din domeniul medical, educație și din alte sfere ale activității sociale.
Totul are la
bază ideea lui White conform căreia viața persoanelor poate fi văzută ca „o multitudine de povești”. Unele dintre aceste povești sunt dominante, iar persoanele se identifică cu
ele, ceea ce le privează de posibilitatea de a vedea și alte aspecte („ascunse”, dar potențial confortante) ale vieților lor.
Prin tehnicile separării problemei de
persoană („externalizarea”), ale identificării „excepțiilor” (unique outcomes) de la
situațiile în care problema afectează
viața persoanei, identificării „poveștilor identitare alternative” și îmbogățirii lor prin incursiuni în trecut, viitor și în „peisajele” identității și acțiunii (skafolding), prin crearea ocaziilor persoanei
venite pentru terapie de a vorbi despre propriile experiențe, ale decentrării poziției terapeutului ca „non-expert”, abordarea
narativă reușește, alături de alte abordări, să umanizeze relația terapeutică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu